
„Nu plange mama, am sa ma-ntorc barbat!” Vama Veche
Da! Asa se spunea in vremea tineretii mele, cand copilul pleca la armata. Armata era o confirmare. Adolscentul trecea la un nou statut. Om cu armata facuta! De acum erai in randul oamenilor maturi. Asa era pe atunci. Era bine? Era rau? Privind la societatea de azi as avea niste raspunsuri…Dar nu despre asta vorbim acum… Prin anii 78 imi vine si mie un pliculet cu ordinul de incorporare. Deoarece ma asteptam, ,,celebra” valiza de lemn era deja pregatita. Asa deci valiza si la comisariat. Aici dupa formalitatile de rigoare, asteptam repartitia. Era pe atunci o vorba. Cu cat mai multa paine ti se da ca hrana de drum , cu atat acesta va fi mai lung. Cand am vazut sacoteiul pe care l-am primit cu hrana, am inceput sa ma gandesc la ce localitati sunt pe acolo pe unde se agata harta in cui! Suntem preluati de un sergent si plecam la gara. Intrebam unde mergem si ni se raspunde: Veti vedea! Plecam. Ploiesti,Brasov, Simeria si in sfarsit aici ni se spune: Mergem la Hunedoara si de acolo veti fi impartiti in patru sectoare. Valea Ursului, Orastie, Sibiu si Ilia. Ajungem in Hunedoara , suntem cazati, a doua zi urmand sa fim repartizati. Dimineata incepe cu un soc. Dupa micul dejun suntem poftiti intr-o incapere si aici suntem tunsi la zero. Celebra tunsoare chilug. Dintr-o data ceva din personalitatea fiecaruia a disparut. Primim uniformele militare si suntem incolonati pe un platou. Suntem impartiti pe subunitati. Am picat la Ilia. Plecam si trecem prin Pestis , Deva, Mintia si in sfarsit Ilia. O localitate pe malul Muresului. Pare frumos. Dar… Depasim localitatea si dupa aproximativ doua ore de urcus prin padure ajungem la unitatea militara. Un divizion de rachete antiaeriene , izolat in inima padurii. Acesta va fi locuinta mea pentru 16 luni.
A doua zi urmeaza o noua impartire. Suntem impartiti pe baterii. Rachete, tunuri 58 mm si transmisiuni.Pic la rachete. Suntem luati in primire si suntem impartiti pe grupe. 6 rampe de lansare, 6 grupe. Ficare grupa are un comandant, caporalul, 3 servanti si un sofer. Ca de obicei trag lozul cel mare. Sunt singurul ,,biban”din grupa, ceilalti sunt toti veterani. Cum veteranii nu fac sectoare de curatenie, astept cu sufletul la gura sa vad ce sector are grupa mea. Aflu curand. Holul din comandament. Adica holul pe care trece in fiecare dimineata comandantul . Comandant care are pretentia sa fie oglinda. Dimineata , caporalul imi arata ustensilele de curatenie si spune: Peste jumatate de ora vin sa verific, sa fie luna! Trebuia maturat, spalat si apoi lustruit. Eu singur! Norocul a venit de la unul din servanti. Un baiat deosebit. Era din acelasi sat cu caporalul, Bretea Muresana. Fiind si un pic de rude, caporalul nu se baga peste el. M-a luat sub aripa lui si datorita acestui fapt am scapat de multe umilinte. Dimineata el imi matura holul si dupa ce spalam trebuia sa-l lustruiesc. Atunci luam o patura cazona, ma culcam pe ea si Serban,caci asa il chema, ma tragea pe hol de cateva ori si lustrul era gata. Deoarece divizionul era unul operativ, instructie s-a facut numai 45 de zile pana la juramant. Dupa aceea totul a fost numai actiuni de lucru cu tehnica. Ofiterii fiind in totalitate specialisti care operau cu tehnica din dotare, erau mai lejeri cu regulamentele militare. Din aceasta cauza erau mereu frecusuri intre ofiterii tenhnici si cei care erau militari puri. In doua momente cei din urma ne aveau pe mana si atunci scoteu parleala cu varf si indesat. Cand faceam de garda si odata pe luna cand aveam instructie de front. Din serviciul de garda vine si prima intamplare care imi va aduce prima porecla din armata.
Unul din puntele unde se efectua paza in timpul serviciului de garda era depzitul de carburanti. Era un punct sensibil, deoarece pe aici era un punct pe unde se putea iesi din unitate si dupa un drum de aproximatic 2 km se alungea intr-un mic catun care avea o mica crasma. Un soldat de la tunari era din zona si scolise pe multi pe acest traseu. Din acest motiv mai tot timpul, gardul din sarma ghimpata avea zone pe unde se putea iesi si intra. Deoarece in acea zona nu era padure ci o pasune imensa, aici veneau foarte multe vaci , din sat , care pasunau pana ajungeau linga gardul nostru. Gand gaseau cate o spartura intrau in interior. Asa s-a intamplat si intr-o dimineat cand eram de garda. In depozit erau mai multe adaposturi sapate in deal. Peste betonul din acoperis era pus pamant pe care crestea iarba din belsug. Deoarece ma plictiseam, ce m-am gandit eu. Sa dirijez doua vaci care erau in interior spre acele acoperisuri sa pasca. Zis si facut! Iau pistolul mitraliera de la spate si incep sa imping vacile. Au mers ele o bucata de drum, apoi s-au speriat si s-au intors brusc spre mine. In momentul in care am vrut sa ma feresc am scapat jos pistolul mitraliera. Una din vaci a calcat pe patul de lemn al pistolului si l-a crapat, distrugand practic patul. Ehe!! Sa te vad acum fratioare pe unde scoti camasa!! Merg la telefonul de campanie, invartesc manivela si sun corpul de garda: Tovarase caporal am fost atacat de doua vaci in post si mi-a fost distrusa arma!! CEEEEE!!!! Stai pe loc ca vine patrula imediat!!! Au venit, am fost schimbat cu alt soldat si am fost escortat la corpul de garda, pentru cercetari. Ghinionul meu a fost ca in acea zi avea program in divizion si ofiterul de containformatii militare. Celebrii CI-sti. Securisti mascati in haina militara. Plaga armatei romane! Asa ca am onoarea sa fiu anchetat de acesta. Astept pe hol, se deschide usa si se aude: Sa vina ,,omul cu vaca” Cei din jur aud si asa imi va ramane numele o buna perioada de timp pana cand alta intamplare va schimba acest lucru. Dar despre asta alta data!Cand erai chemat de CI-st tremurai la propriu, caci intalnirea cu acestia nu se lasa cu nimic bun. Am avut insa noroc. L-am prins in toane bune. imi spune: Ca pusca este distrusa de o calcatura de vita se vede clar! Nu-mi este clar cum a venit vaca sa te atace! Nu stiu tovarase maior! M-a atacat pur si simplu! Imi spune apoi: Ai noroc! Astazi am motive sa fiu marinimos! Daca imi spui ce s-a intamplat de fapt, se termina totul aici! Daca nu, vei suporta din solda reparatia armei! Dupa raspunsul meu raman soldat fara solda! Si fara alte urmari. Nimeni nu avea curajul sa cerceteze peste CI_st. Fara solda si cu nume nou!
Dar cum trebuie pusa cireasa pe tort, mi-o va pune tot o vaca!!! Odata pe luna faceam instructie de front. Aceasta se efectua in exteriorul unitatii pe o pajiste amenajata special. Dupa vreo patru ore de chin ne intorceam spre unitate cu masca pe fata. Conducatorul instructiei considerase ca nu dadusem dovada de destul zel. Cum mergeam noi, ne-am intersectat cu o cireada de vaci care pasteau linistite. Deoarece eram pe randul exterior, nu am de lucru si ma fac spre o vaca sa o sperii. S-a speriat vaca, dar m-a vazut si capitanul care a exploadat: Ia uita ma! Soldatovul roman are energie! Hai s-o punem la treaba! Asa ca peste doi kilometri am mers numai in salturi, culcat si taras. Noaptea plouase mult asa ca in momentul in care am ajuns in unitate, daca imi puneai un soclu la picioare, statuia era gata! Asa era armata! A doua zi eram bine mersi, gata de o noua activitate. Pentru mine au urmat apoi zile frumoase. Trageri la Capul Midia si apoi trageri in cadrul Tratatului de la Varsovia, care s-au tinut undeva in vechiul URSS. Dupa aceste trageri , comandantii de rampa de lansare, am fost trimisi la scoala de subofiteri in rezerva. Dupa terminarea scolii, deoarece era deficit de subofiteri , mi s-a propus sa raman ca subofiter activ. Am refuzat.Din cauza acestui refuz CI_stul imi va adauga la dosar o bila neagra care ma va urmari si in viata civila. Colaborata cu alta intamplare din viata civila imi va aduce numai necazuri. Noroc cu decembrie 89. Decembrie in care am crezut ca l-am prins pe Dumnezeu de picior. Dar a trebuit sa primesc pe spinare cativa bocanci , de miner, in Piata Universitatii, sa vad ca de fapt ,, Este aceasi Marie cu alta palarie” Simt si acum acei bocanci si ma arde urma lor pentru ca i-am primit de la un frate….. Dar traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul…Sa auzim numai de bine!!!
Ironia supremă a vieții este că nimeni nu scapă de ea cu viață. — Robert Heinlein
Dan Bacain-Berca-Buzau